TEST SUMATIV
Scrie un eseu de 1-2 pagini, în care să prezinţi particularităţile de structură, de limbaj şi de expresivitate textului poetic, într-o poezie studiată, aparţinând lui Nichita Stănescu.
În elaborarea eseului, veţi avea în vedere următoarele repere:
· Prezentarea a patru caracteristici ale neomodernismului;
· Ilustrarea acestor caracteristici, prin referire la poezia aleasă;
· Evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice de realizare a acesteia în textul ales;
· Relevarea elementelor înnoitoare ale limbajului poetic;
· Exprimarea unei opinii argumentate despre modul cum tema şi viziunea despre lume sunt reflectate în textul poetic ales
NOTĂ: Ordinea integrării reperelor şi modul de tratare sunt la libera alegere.
Vei primi pentru elaborarea eseului următorul punctaj :
Conţinutul – 50 de puncte pentru tratarea corectă a subiectului – câte 10 pentru fiecare reper
Redactare – 40 de puncte – doar dacă eseul are peste numărul minim de pagini
- organizarea ideilor în scris – 10 p
- utilizarea limbii literare - 5 p
- abilităţi de analiză şi interpretare – 5 p
- ortografie - 5 p
- punctuaţie - 5 p
- aşezare în pagină - 5 p
- lizibilitate - 5 p
- din oficiu – 10 p
timp de lucru – 50 minute
Nichita Stanescu, poet al generatiei ’60, considera cuvintele si necuvintele tot atatea ipostaze ale existentei poetului si ale universului. Ca si Eminescu si Arghezi, el si-a creat propria cosmologie, in centrul careia a plasat egosul.
RăspundețiȘtergereDaca primul volum al poetului, “Sensul iubirii”, sta sub semnul redescoperirii lirismului, al faptului ca sensul lumii este sensul iubirii, cel de-al doilea, “O viziune a sentimentelor”, dezvolta tema iubirii ca “sentiment originar al nasterii cuvantului”.
Pentru poetul numit de contemporani “ingerul rebel”, iubirea nu este o “suferinta dureros de dulce”, ca la Eminescu, ci o “leoaica tanara” (metafora), acea forta cu efect de soc.
Se pune intrebarea “de ce, leoaica?”. Asemenea leului, regele savanei, iubirea ramane regina sentimentelor. De acest sentiment (“Ma pandise-n incordare/mai demult”) fusese constient poetul, dar azi si-a infipt “coltii albi” in fata lui. Panda va fi urmata de seductie. Prima secventa e dominata de vorbe si cuvinte din campul semantic al vanatorii, iar iubirea este vizualizata.
Prin inocularea cu dragoste, natura se modifica, este plina de energie vulcanica. Cercul este simbolul perfectiunii, al armoniei cosmice, al repetarii de care vorbea M. Eliade, care definea timpul sacru ca fiind “circular, reversibil si recuperabil”.
Iubirea este o forma de transcendenta: “Si privirea-n sus tasni”. Femeia mult asteptata nu are un chip concret ca la Eminescu, ea se intrupeaza intr-o forma abstracta, nealterata de lumea profana.
Finalul ilustreaza ideea ca iubirea invinge timpul, dand stralucire vietii. Povestea intalnirii cu iubirea este redata prin strofe si versuri inegale, cu rima aleatorie si rimp combinat, versurile fiind realizate prin ingambament, element modernist. Roxana D
IN DULCELE STIL CLASIC
RăspundețiȘtergereNichita Stanescu a fost un poet neomodernist postbelic, facand parte din generatia 60 , autorul celeai de-a treia revolutii poetice dupa Eminescu si Arghezi.
Poezia „In dulcele stil clasic” face parte din volumul omonim, care a fost publicat in anul publicat în 1970, facand parte din a doua etapa a creatiei stanesciene. Poezia " In dulcele stil clasic " este o modaliate prin care Nichita Stanescu parodiaza fara ironie stilul clasic al poeziei traditionale . Spre deosebire de viziunea sentimentului de iubire din poezi; "Leoaică tânăra, iubirea", unde dragostea este devoratoare, agresivă ş buivcrsanlâ, în poezia "în dulcele stil clasic", iubirea esle caricaturizată persiflată, minimalizată după modelul liricii siropoase a poeţilor Văcăreşti
Titlul sugereaza prin sintagma „stil clasic” intentia de revenire la tiparele formale cunoscute pe care insa poetul le priveste cu duiosie ironica.
Tema poeziei este erotică, dar iubirea nu mai este o "leoaică tânără", o energie ce poate reordona universul, ci este aici un simplu pretext liric, o iubire întâmplătoare, nesemnificativă.
Structura poeziei. Poezia este alcătuită din patru catrene şi un vers liber, ce se constituie într-o concluzie referitoare la efemeritatca timpului în relaţie directă cu sentimentul de iubire ("Pasul trece, cu rămân").
Prima strofă ilustrează ideea conform căreia iubirea suavă este o galanterie a naturii, care a născut-o din mineral ("Dintr-un bolovan coboară"), ori din vegetal ("Dintr-o frunză verde, pală"), sentimentul fiind exprimat printr-o metaforă care sugerează efemeritatea acestui sentiment uman: "pasul tău de domnişoară".
Strofa a doua
-plasarea iubirii într-o "înserare-n seară", sentimentul fiind perceput superficial şi efemer ca un "pas de domnişoară", care trece la fel de repede cum a venit, "dintr-o pasăre amară". Versul "Pasul tău de domnişoară", care este o metaforă pentru a exprima sentimentul de dragoste, este aproape un lait-motiv, fiind repetat de patru ori în primele două strofe.
Strofa a treia
- se simte rasuflarea unui sentiment superficial, care durează puţin, numai "o secundă, o secundă", din care cauză poetul are un ton persiflant, "inima încet mi-afundă". Ca şi în "Leoaică tânăra, iubirea", sentimentul are conolaţii cromatice, "el avea roşcată fundă", în cealaltă poezie iubirea fiind o "leoaică arămie".
Strofa a patra
- poetul se afla in ipostaza unui suflet împovărat parcă de un blestem, deoarece el înregistrează ("parcă pe timpanul meu") trecerea iubirii care nu mai este un sentiment profund ("mai rămâi cu mersul tău") şi de aceea nu simte emoţie şi nici bucurie.
Ultima strofa
-este o grava meditatie pe tema scurgerii ireversbile si inutile a timpului, dublata de sanctionarea nimicirii omenesti. Finalul poeziei inregistreaza resemnat trecerea timpului, raportata la aparentul imobilism al fiintei: „Pasul trece, eu raman". Trecerea pasului a imbolnavit fiinta de o „boala demiurgica": eul devine semizeu datorita sansei intalnirii, dar ramane blestemat, condamnat la a numi nenumitul, ideea (platoniciana) de frumusete. intalnirea ce se dovedise seducatoare e un „accident al semnificatiilor": pasul, semn nonsalant al gratiei, il atinge fulgurant pe seducatorul sedus. Eliberarea de vraja aproape erotica a „pasului de domnisoara" este iminenta. Drama separarii se „indulceste" prin invocatia incantatorie: „Mai ramai cu mersul tau / parca pe timpanul meu".
Stilistic se observa prezenta epitetelor duble sau triple, a enumeratiei, iar sonoritatea e trista data de reluarea refrenului , de monorima si de aliteratii.
“In dulcele stil classic”
RăspundețiȘtergerePoezia “In dulcele stil classic” apartine neomodernismului lui Nichita Stanescu. Neomodernismul este caracteristic generariei ’60 unde se regasesc, pe langa Nichita, si Marin Sorescu sau Ana Blandiana. Caracteristicile liricii neomoderniste sunt expansiunea imaginii, luciditatea si fantezia, elemente suparealiste si ermetice, subtilitatea metaforei si limbaj colorat.
Titlul “In dulcele stil clasic” reprezinta o intoarcere voita a eului liric in romantism, pastrand insa limbajul neomodernist si metafolele subtile. Poezia poate fi interpretata ca o arta poetica sau o poezie erotica deoarece domnisoara poate fi inspiratia poetului sau iubita.
Arta poetica este un text liric unde autorul isi exprima conceptii si idei despre creatia poetica, folosind mijloacele artistice. In prima strofa, Poetul intalneste muza inspiratiei, fapt redat de versurile “Dintr-un bolovan coboară/ pasul tău de domnişoară.”
Epitetul metaforic si cromatic “frunza verde, pala” reprezinta inspiratia din natura, frunza devenind o metafora pentru lumea vie. “Psarea amara” este un epitet metaoric ce sugereaza poetul care “pange”, creeaza. “Pasul tau de domnisoara” reprezinta inspiratia. Daca pasul nu mai calca, inspiratia dispare.
Dar poetul nu este vesnic inspirat, fapt redat de versurile “O secundă, o secundă/ eu l-am fost zărit în undă.” Dupa aceea inspiratia dispare incet incet, prin metafora “inima-mi afunda”. Concluzia la care ajunge eul liric in final este aceea ca arta fara inspiratie este un kitsch redat prin metafora “soalele pitic/ aurit si mozaic” de parca ar fi desenat de un copil neinitiat in arta adevarata.
Daca poezia este interpretata ca o creatie erotica, metafora domnisoarei devine iubita, “pasare amara” devine iubirea care “plange”. Timpul trece ireversibil si la fel si iubirea pentru domnisoara cu “roscata funda”, care paraseste eul liric dupa “O secunda, o secunda”. Apoi eul liric se maturizeaza, ramane indiferent intr-o lume comuna, fara inspiratie. “Stau întins şi lung şi zic,/ Domnişoară, mai nimic/ pe sub soarele pitic /aurit şi mozaic.”
Textul este structurat in structurat in cinci catrene cu ritm trohaic, rima imperecheata si masura de 8 silabe si un vers liber, care reprezinta concluzia eului liric: “Pasul trece, eu raman”. Iubirea si inspiratia trec iar omul ramane singur si viata lui se stinge monoton.
G. Mircea
Nichita Stănescu, a fost un poet, scriitor şi eseist român, post-modernist membru al Academiei Române. Poezia face parte din volumul "In dulcele stil clasic" aparut in 1970 si reprezinta trecerea la etapa creatiei de maturitate. Aceasta coordonata artistica se caracterizeaza prin intoarcerea autorului la traditia poetica.
RăspundețiȘtergerePoezia “In dulcele stil clasic” poate fi interpretata ca o arta poetica sau ca o intalnire a poetului cu muza, al carui pas coboara dintr-un bolovan.Poezia constituie o arta poetica a cunoasterii si a existentei.
Elementele neomoderniste sunt in textul poetic: ambiguitatea planurilor si a limbajului, abundenta figurilor de stil si a imaginilor artistice.
Poezia parea sa aiba o compozitie clasica prin catrene, cu ritm trohaic . Prima secventa reda aparitia “domnisoarei”, primele doua catrene (“dintr-un bolovan coboara –pasul tau de domnisoara”).In aceasta secventa termenul “domnisoara” aminteste de limbajul din poezia ce apartine curentului romantic. Singurul element de miscare din primele doua strofe este verbul “coboara”.
Strofa a doua debuteaza cu metafora "Dintr-o inserare-n seara" care asaza poezia romaneasca ca un reper esential al traditiei liricii romanesti. In versurile "Dintr-o pasare amara/Pasul tau de domnisoara" apare exprimata dimensiunea tragica a existentei metafizice prin distrugerea raportului armonios eul liric - univers.
Incepand cu strofa a III-a perspectiva lirica se schimba facand aluzie doar la clipa revelatorie a inspiratiei, sugestiva in acest sens fiind repetitia "o secunda, o secunda" reprezinta reflectarea macrouniversului in microuniversul createi. Epitetul "roscata funda" sugereaza clipa privilegiata a creatiei, caracterizata prin efemeritate si suferinta.
Versul "Mai ramai cu mersul tau" devine expresia dorintei eului liric de a pastra aceasta revelatie a momentului creator. Timpanul devine astfel expresia perceptiei universului la nivel senzorial. Eul liric se ipostaziaza in "In dulcele stil clasic" in "semizeu" si reprezinta conditia intermediara intre existenta comuna si cea a zeilor.
Versul "Stau intins si lung si zic" este sugestia atitudinii pasive a poetului care intelege ca arta adevarata este rezultatul nu doar al efortului creatorului, ci si al inspiratiei. Sub impactul acestei stari universul insusi a primit dimensiuni restranse, sugestiva fiind hiperbola "soarele pitic".
"Pasul trece eu raman" sugereaza limitarea conditiei umane careia ii este dat sa cunoasca in absolut doar intr-un moment privilegiat, efemer. Omunl ramane un creator al microuniversului.
Poezia depaseste cadrul unei arte poetice, deoarece pentru poetul neomodernist iubirea si creatia apartin, in egala masura , planului existentei si planului cunoasterii iar pentru poet, iubirea si creatia sunt ingreunate.
Vlad M.
Neomodernismul este caracterizat prin ambiguidate, prin insolitul imaginilor artistice,metafore subtile, limbaj colocvial.
RăspundețiȘtergere“Leoaica tanara, iubirea ” a aparut in 1964 in volumul”O viziune a sentimentelor” si vizualizeaza iubirea ca sentiment, ca stare extatica a eului poetic redand un lirism subiectiv operei.
Pleaca de la simbolul leului,ce exprima agresivitate, putere, noblte, gratie, statutul de rege al animalelor are o corespondenta in iubire ca regina a sentimentelor.Titlul este o metafora a iubirii vazuta ca o “leoaica tanara”sugerand astfel putera, agresivitatea de care da dovada acest sentiment transformandu-l astfel pe poet intr-un creator.Tema este iubirea, arta poetica erotica in care poetul este puternic marcat de intensitatea celui mai uman sentiment, iubirea.Poezia este structurata in 3 strofe ,inegale , care nu respecta versificatia traditionala, nu are ritm, masura dar are rima.Modernitatea prozodica este data de ingambament.Cuprinde 3 planuri , primul surpinde intalnirea cu iubirea, al doilea transformarea naturii, si al treilea transformarea poetului.Primul plan cuprinde prima strofa si este un “ex abrupto, direct”se reda apartia leoaicei intr-nu mod agresiv, aceasta provoaca o surpriza placuta,dureroasa si socanta.Repetarea substantivului”fata ” de 3 ori sugreaza aparitia directa, frontala ”Mi-a sarit in fata/Coltii albi mi i-a infipt in fata/M-a muscat , leoaica, azi de fata”.Sintagma “coltii albi” exprima agresivitatea si forta iubirii, dar si nobletea prin cromatica.Folosirea pronumelor de persoanaI”mi”, “ma”, “m-” demonstreaza ca poetul era constient de o posibila aparitiei a acestui sentiment care il “pandise in departare/de mult”.Al doilea plan cuprinde transformarea naturii dupa intalnirea agresiva a leoaicei cu poetul.Apare motivul cercului ca dorinta de aspiratie spre perfectiune”Si eodata in jurulmeu,natura/se facu un cerc deadura”.Motivul apei din care ia nastere lumea, universul in centrul caruia se afla poetulfiind un “centrum mundi ”cat mailarg cat maiaproape/ca o-ntindere de ape”.Simturile poetului sunt exarcerbate, privirea luitinde spre inalt, spre cantecul sferelor, la ciocarlii, unde auzul s ivazul se vor intalni langa curcubeu:”Si privirea-n sustisni/Curcubeutaiat in doua/si auzul o-ntalni /tocmai langa ciocarlii”.Acesta tindere spre inalt sugereaza manifestarea superioara a bucuriei de a intalni“leoaica”.In al treilea plan se revine la starea initiala,”leoaica”lasa un semn puternic asupra poetului,acesta constientizeaza ca aceasta intalnire ii va aduce o schimbare inevitabila.”mi-am dus mana la spranceana/la tamplasi la barbie/darmana nu le maistie.”.Iubirea nu maieste o simpla”leoaica tanara” ci este o “leoaica aramie”, cu “miscari viclene”, care l-a marcat profund pe poet.In spirit neomodernist,poezia este o romanta cantabila a iubirii care a avut puterea sa trtansforme un univers, un poet.
Perspectiva neomodernista a discursului liric este data de sugestie, exprimata prin metafora iubirii “leoaica tanara”.Aceasta reda agresivitatea, puterea, noblete.Ca element de recurenta substantivul “fata ”este laitmotivul ideatic al primei strofe ce reda ambiguitatea stilistica, sugerata prin echivocul lexical.Aceasta ambiguitate este redata si in ultima strofa prin versurile”mi-am dus mana la spranceana/la tampla si la barbie/dar mana nu le mai stie.Epitetele cromatice “ coltii albi”, “leoaica aramie”, si epitetele metaforice “leoaica tanara”, miscari viclene” accentueaza intensitatea sentimentelor.Repetitia “inc-o vreme/si-nc-o vreme ”sugereaza dorinta ca iubirea sa persiste,iar punctele de suspensie insinueaza o stare nesigura.
Expresivitatea neomodernista este data de oralitatea stilului, prin limbajul colocvial “ma pandise”, “m-a muscat”,”de-a-dura” si prin timpul perfect simplu al verbelor ,timp al povestilor,dand impresia de sentiment nou.
“Leoaica tanara,iubirea” cuprinde viziunea despre o iubire ce poate transforma vieti, si chiar un univers intreg.
In dulcele stil clasic
RăspundețiȘtergereNichita Stanescu
Poezia face parte din volumul "In dulcele stil clasic" aparut in 1970. si reprezinta o arta poetica a existentei si a cunoasterii.
“In dulcele stil classic “ apartine neomodernismului deoarece sunt prezente ambiguitatea planurilor si limbajului, insolitul imaginilor artistice, subtilitatea metaforei ,noile sonoritati .
Titlul ilustreaza optiunea autorului pentru atingerea perfectiunii creatoare, stilul clasic fiind considerat un astfel de ideal. Tema o constituie arta poetica ce surprinde conceptia autorului despre arta si menirea ei. Incadrata in estetica neomodernista, poezia se raporteaza la o intreaga traditie lirica pe care si-o asuma ca model.
Poezia “In dulcele stil classic” de Nichita Stănescu constituie o poetică a existenţei şi a cunoaşterii. Ea depăşeşte cadrul unei arte poetice, deoarece pentru poetul neomodemist iubirea şi creaţia aparţin, în egală măsură, planului existenţei şi planului cunoaşterii. oezia este alcătuită din patru catrene şi un vers liber, ce se constituie într-o concluzie referitoare la efemeritatca timpului în relaţie directă cu sentimentul de iubire ("Pasul trece, cu rămân").
Prima strofă ilustrează ideea conform căreia iubirea suavă este o galanterie a naturii, care a născut-o din mineral ori din vegetal sentimentul fiind exprimat printr-o metaforă care sugerează efemeritatea acestui sentiment uman: "pasul tău de domnişoară". Aici viziunea despre iubire este aceea de sentiment trecător, poetul nu mai este un "centrum mundi" capabil să reordoneze lumea după legi proprii, ca în "Leoaică tânără, iubirea".
Strofa a doua prezinta plasarea iubirii într-o "înserare-n seară", sentimentul fiind perceput superficial şi efemer ca un "pas de domnişoară", care trece la fel de repede cum a venit, "dintr-o pasăre amară". Strofa a treia
- se simte rasuflarea unui sentiment superficial, care durează puţin, numai "o secundă, o secundă", din care cauză poetul are un ton persiflant, "inima încet mi-afundă".In strofa a patra poetul se afla in ipostaza unui suflet împovărat parcă de un bluestem, iar in finalul poeziei este prezentata o grava meditatie pe tema scurgerii ireversbile si inutile a timpului, dublata de sanctionarea nimicirii omenesti:
Raportul poetului cu lumea şi creaţia este prezentat într-un text al cărui retorism formal ascunde o altă concepţie despre artă decât a clasicilor. Folosind unele clişee ale poeziei anacreontice sau romantice, Nichita Stănescu le plasează în contexte noi şi le conferă noi sensuri. Pentru poet, iubirea şi creaţia sunt îngemă¬nate, tot astfel cum el însuşi aparţine simultan planului existenţei (condiţia umană) şi planului cunoaşterii (condiţia de creator) ,de unde şi ambiguitatea sau ambivalenţa semnificaţiei textului poetic.
Andrei B
Poezia lui Nichita Stanescu face parte din volumul "In dulcele stil clasic" aparut in 1970 si reprezinta trecerea la etapa creatiei de maturitate. Poetul incearca sa se reintoarca, la fel cum spune si in titlul poeziei, “in dulcele stil clasic” la stilul de odinioara, la stilul clasic. Titlul ilustreaza optiunea autorului pentru atingerea perfectiunii creatoare, stilul clasic fiind considerat un astfel de ideal. In titlu, apare epitetul antepus "dulce", care implica starea melancolica, nostalgica. Tema este constituita de arta poetica ce surprinde conceptia autorului despre arta si menirea ei. Incadrata in estetica neomodernista, poezia se raporteaza la o intreaga traditie lirica , asumata ca model. Aceasta prezinta o structura care identifica etapele unui traseu al cunoasterii: etapa contemplarii universului exterior, momentul revelatiei, momentul invocatiei, deziluzia si secventa concluziva, “decupata” in versul final.
RăspundețiȘtergereInsa, fara ca tema sa se remarce prin inedit, speciala este maniera in care poetul “necuvintelor” o ambiguizeaza, prin asimilarea iubirii si a poeziei. Aici se afla sursa unei noi viziuni despre lume, a unei cai de cunoastere ramasa neexplorata pana la Nichita Stanescu si a limbajului de o stranie muzicalitate.
Noul modernism propune cititorului redescoperirea emotiei estetice si intoarcerea la un lirism pur, dominat de puterea metaforei. Noutatea expresiei poetice izvoraste de multe ori din ambiguizarea mesajului, din insolitul imaginilor, din spiritul ludic care nu exclude, ci priveste altfel marile teme ale fiintei. Nichita Stanescu creeaza un sistem coerent de intelegere a poeziei, propunand si o noua atitudine fata de cuvant. Desi in prima etapa a creatiei se resimtea puternic influenta modelelor moderniste, noutatea poeziei sale este indiscutabilta. Inventivitatea imagisticii si forta metaforelor, reprezentarea abstractiilor in forma concreta anunta un poet de mare originalitate. Traseul spre etapa urmatoare, a dobandirii starii de poezie, este marcat de lupta cu necuvintele, pentru a sparge barierele limbajului si a accede la poezia metalingvistica.
Poetul propune o conceptie noua despre originea sentimentelor si a sensului poetic, pe care o exprima intr-un limbaj artistic, surprinzator, in care reprezentarea abstractiilor ajunge la un nivel cu care poezia nu a fost obisnuita.
Alin T.
Poezia “In dulcele stil clasic” de Nichita Stanescu constituie o poetica a existentei şi a cunoasterii.
RăspundețiȘtergere”In dulcele stil clasic” depaseste cadrul unei arte poetice deoarece autorul surprinde clipa unica de revelatie a Absolutului. Pentru poet, iubirea si creatia apartin, in egala masura, planului existentei si pla¬nului cunoasterii.
Elemente neomoderniste sunt, in textul poetic ales: ambiguitatea planurilor si a limbajului, reprezen¬tarea abstractiilor in forma concreta, insolitul imaginilor artistice, subtilitatea metaforei, noile sonorităti si semnificatii obtinute prin plasarea unor clisee verbale din poezia inaintasilor in noi contexte.
I n prima secventa poetica, laitmotivul „pasul tau de domnisoara" realizeaza dispunerea gradata a imaginarului poetic. Termenul „domnsşoara aminteste de limbajul din poezia gratios-romantica a secolului al XlX-lea.. Metafora socanta prin asocierea unor termeni incompatibili, „pasare amara, conoteaza mai degrabă starea de suferinta a poetului - pasare (ca la romantici) decat un atribut al inspi¬ratiei.
A doua secventa surprinde momentul propriu-zis al creatiei. Efemeritatea clipei de revelatie este sugerata prin repetitia „o secunda, o secunda". Eul creator se manifesta contemplativ „eu l-am fost zarit în unda si afectiv „inima incet mi-afunda". Creatia presupune reflectarea ideii artistice în constiinta si fantezia poetului (motivul undei - oglinds). El poate transfigura realitatea, atribuindu-i valoarea estetics sugerats de metafora „ roscata funda".
A treia secventă reda drama artistului, imposi¬bilitatea ancorarii în starea de gratie, desprinderea operei de artist, prin invocatia elegiaca a muzei: „Mai ramai cu mersul tau/ parca pe timpanul meu". Poetul este redus la conditia de victima a propriei iluzii, iar corespondentul sau in plan simbolic este timpanul, organ al perceptiei cantecului poetic, prin care nu poate participa in totalitate la misterul trecerii prin lume a poeziei. Se contureaza un portret al „indragos¬titului" de iubita - poezie: „blestemat si semizeu". Condamnat la solitudine, el percepe viata ca o stare de „boala": „Caci imi este foarte rau".
Ultima secventă poetica devine o meditatie pe tema trecerii timpului, dublata de sanctionarea ne¬putintei omenesti. Mesajul-sentinţa al strofei este acela ca, in afara clipei de inspiratie a iubirii/ a creatiei poetice, existenta poetului nu-si are sensul: „...si zic,/ domnisoara, mai nimic". Falsa strălucire a lumii nu satisface setea de absolut a creatorului, care tanjeste ca un indragostit.
Sonoritatea trista, elegiaca, a versurilor se realizeaza prin monorima care sustine sacadarea discursului poetic ca intr-un bocet sau descantec; reluarea refrenului dupa fiecare vers al primei secvente poetice confera tonalitatea grava a meditatiei pe tema creatiei. Acelasi rol il are aliteratia „Mai ramai cu mersul tau/ parca pe timpanul meu" şi formularea lapidara a sentintei finale.
Reducerea frecvenţei verbului este compensata prin plasarea substantivului in pozitii-cheie; cele patru substantive la singular sunt reprezentări ale abstractiilor in forma concreta.
Adverbul „parca sustine sugestia si ambiguitatea limbajului poetic (nu denumeste, ci sugereaza); conjunctia caci, specializata in exprimarea raporturilor de tip cauzal, sustine retorismul exprimarii; prepozitiile cu sugestie spatiala exprima raportarea fata de lume si de creatie a eului liric in ipostaza de creator: dintr-un/ dintr-o, in, pe sub, pe.
Poezia “In dulcele stil clasic” de Nichita Stănescu constituie o poetica a existentei si a cunoasterii. Ea depaseste cadrul unei arte poetice, deoarece pentru poetul neomodemist iubirea si creaţia apartin, in egala masura, planului existentei si planului cunoasterii. Raportul poetului cu lumea ti creatia este prezentat intr-un text al carui retorism formal ascunde o altă conceptie despre arta decat a clasicilor.
Madalina B
Poezia In dulcele stil clasic de Nichita Stănescu a fost publicată în 1970, fiind aşezată în fruntea volumului omonim pentru care este artă poetică. Volumul aparţine celei de-a doua etape de creaţie a poetului, când rafinarea expresiei pare a fi un scop în sine, iar poetul se manifestă ca un constructor în interiorul limbajului.Elemente neomoderniste sunt, în textul poetic ales: ambiguitatea planurilor şi a limbajului, reprezen¬tarea abstracţiilor în formă concretă, insolitul imaginilor artistice, subtilitatea metaforei, noile sonorităţi şi semnificaţii obţinute prin plasarea unor clişee verbale din poezia înaintaşilor în noi contexte.Ipostaza dublată a eului liric, îndrăgostitul şi creatorul, susţine transferul dintre concret şi abstract, punând în discuţie relaţia dintre conştiinţă şi exis¬tenţă.Titlul poeziei şi al volumului sugerează progra¬matic, prin sintagma „stil clasid, intenţia de revenire la tiparele formale cunoscute, pe care poetul le pri veste cu duioşie ironică. Antepunerea epitetului „dulce" aminteşte de poezia paşoptiştilor şi de aceea eminesciană. Este privirea melancolică a poetului care, la 1970, este pus în faţa unei lumi schimbate, pe care trebuie să înveţe s-o exprime în poezia sa.
RăspundețiȘtergereAmbiguitatea este data insa si de interpretarea creatiei ca arta poetica, aici prezentandu-se intalnirea si cu muza.In prima secvenţa poetică, laitmotivul „pasul tău de domnişoară" realizează dispunerea gradată a imaginarului poetic. Termenul „domnişoară” aminteşte de limbajul din poezia graţios-romantică a secolului al XlX-lea. Echivalenţa semantică „domnişoară" - poezie face trimitere la muza epocii clasice, surprinsă aici prin elementul lipsit de corporalitate, „pasul”.Singurul verb al secvenţei, „coboară, redă prin sens ideea desprinderii succesive a ideii poetice de planul obiectiv, iar prin timpul prezent, acţiunea în derulare..A doua secvenţă surprinde momentul propriu-zis al creaţiei. Efemeritatea clipei de revelaţie este sugerată prin repetiţia „o secundă, o secundă". Eul creator se manifestă contemplativ „eu l-am fost zărit în undă şi afectiv „inima încet mi-afundă". Creaţia presupune reflectarea ideii artistice în conştiinţa şi fantezia poetului (motivul undei - oglindă).A treia secvenţă redă drama artistului, imposi¬bilitatea ancorării în starea de graţie, desprinderea operei de artist, prin invocaţia elegiacă a muzei: „Mai rămâi cu mersul tău/ parcă pe timpanul meu". Poetul este redus la condiţia de victimă a propriei iluzii, iar corespondentul său în plan simbolic este timpanul, organ al percepţiei cântecului poetic, prin care nu poate participa în totalitate la misterul trecerii prin lume a poeziei. Se conturează un portret al „îndrăgos¬titului" de iubita - poezie: „blestemat şi semizeu". Poetul deplânge ineficienta simţurilor omeneşti, „blestemat la imposibilitatea de a reţine superba urmă a artei. Ultima secvenţă poetică devine o meditaţie pe tema trecerii timpului, dublată de sancţionarea ne¬putinţei omeneşti. Mesajul-sentinţă al strofei este acela că, în afara clipei de inspiraţie a iubirii/ a creaţiei poetice, existenţa poetului nu-şi are sensul: „...şi zic,/ domnişoară, mai nimic". Se confirmă diferenţa dintre starea poetului lipsit de puterea de creaţie: „Stau întins şi lung şi zid şi starea realului golit de esenţă, plăsmuit din materiale artificiale şi redus la dimen¬siuni meschine: „pe sub soarele pitic, aurit şi mozaid. Falsa strălucire a lumii nu satisface setea de absolut a creatorului, care tânjeşte ca un îndrăgostit.Poezia în dulcele stil clasic de Nichita Stănescu constituie o poetică a existenţei şi a cunoaşterii. Ea depăşeşte cadrul unei arte poetice, deoarece pentru poetul neomodemist iubirea şi creaţia aparţin, în egală măsură, planului existenţei şi planului cunoaşterii. Raportul poetului cu lumea şi creaţia este prezentat într-un text al cărui retorism formal ascunde o altă concepţie despre artă decât a clasicilor. m.ioana
Poezia "In dulcele stil clasic" face parte din volumul omonim si a fost publicat in anul publicata in anul 1970.
RăspundețiȘtergerePoezia este o modaliate prin care Nichita Stanescu parodiaza fara ironie stilul clasic al poeziei traditionale.
Tema poeziei este erotica, dar iubirea nu mai este o "leoaica tanara", o energie ce poate reordona universul, ci este aici un simplu pretext liric, o iubire intamplatoare, nesemnificativa.
Ideea poetica exprima nepasarea, indiferenta joviala a oului liric pentru iubirea efemera si conventionala.
Poezia este alcatuita din patru catrene si un vers liber, ce se constituie intr-o concluzie referitoare la efemeritatea timpului in relatie directa cu sentimentul de iubire ("Pasul trece, cu raman").
Prima strofa ilustreaza ideea conform careia iubirea suava este o galanterie a naturii, care a nascut-o din mineral ("Dintr-un bolovan coboara"), ori din vegetal ("Dintr-o frunza verde, pala"), sentimentul fiind exprimat printr-o metafora care sugereaza efemeritatea acestui sentiment uman: "pasul tau de domnisoara". Aici viziunea despre iubire este aceea de sentiment trecator, poetul nu mai este un "centrum mundi" capabil sa reordoneze lumea dupa legi proprii, ca în "Leoaica tânara, iubirea".
Strofa a doua plaseaza iubirea intr-o "inserare-n seara", sentimentul fiind perceput superficial si efemer ca un "pas de domnisoara", care trece la fel de repede cum a venit, "dintr-o pasare amara". Versul "Pasul tau de domnisoara", care este o metafora pentru a exprima sentimentul de dragoste, este aproape un lait-motiv, fiind repetat de patru ori în primele doua strofe.
In strofa a treia se simte rasuflarea unui sentiment superficial, care dureaza putin, numai "o secunda, o secunda".
In strofa a patra poetul se afla in ipostaza unui suflet impovarat parca de un blestem ("blestemat si semizeu"), deoarece el înregistreaza ("parca pe timpanul meu") trecerea iubirii care nu mai este un sentiment profund ("mai ramâi cu mersul tau") si de aceea nu simte emotie si nici bucurie, "îmi este foarte rau",cu trimitere discreta catre starile de chinuri si lesinuri provocate de dragostea din poeziile Vacarestilor.
Ultima strofa este o grava meditatie pe tema scurgerii ireversbile si inutile a timpului, dublata de sanctionarea nimicirii omenesti:” Stau intins si lung si zic/ Domnisoara, mai nimic/ pe sub soarele pitic/ aurit si mozaic”.
Finalul poeziei inregistreaza resemnat trecerea timpului, raportata la aparentul imobilism al fiintei: „Pasul trece, eu raman". Trecerea pasului a imbolnavit fiinta de o „boala demiurgica": eul devine semizeu datorita sansei intalnirii, dar ramane blestemat, condamnat la a numi nenumitul, ideea de frumusete.Intalnirea ce se dovedise seducatoare e un „accident al semnificatiilor": pasul, semn nonsalant al gratiei, il atinge fulgurant pe seducatorul sedus. Eliberarea de vraja aproape erotica a „pasului de domnisoara" este iminenta.Drama separarii se „indulceste" prin invocatia incantatorie: „Mai ramai cu mersul tau / parca pe timpanul meu".
Sunt de natura conventionala, sugestiv pentru o parodie a liricii galante, în care poetul se lamenteaza si se vaicareste.
Nichila Stanescu confera insa modernitate stilului, prin metafora sugestiva a iubirii ("pasul lau de domnisoara"), prin epitetele inedite ("frunza verde, pala", "roscata funda") si prin ritmul si muzicalitatea extraordinara a poeziei.
Poezia “In dulcele stil clasic” de Nichita Stanescu constituie o poetica a existentei si a cunoasterii .Ea depaseste cadrul unei arte poetice,deoarece pentru poetul neomodernist iubirea si creatia apartin,in egala masura,planului existentei si planului cunoasterii.
Raluca M.